• Romanian(Romania)

A doua sesiune de admitere la învățământul dual şi învăţămant profesional

There are no translations available.

În conformitate cu calendarul admiterii în vigoare (OMEN nr. 3792 / 2017), a doua etapă de admitere în învăţământul dual de stat a avut loc în data de 29 august 2017 elevii s-au putut înscrie în perioada 29-30 august 2017 la unităţile de învăţământ care au avut ofertă pentru învăţământul dual şi la care au rămas locuri în urma etapei I de admitere.

Astfel în luna septembrie, după derularea primei etape şi celei de a doua etapă de admitere, sunt  2.412 elevi înscrişi în învăţământul dual, fiind înregistrat un procent de ocupare de 68% din numărul total de locuri din oferta educaţională a unităţilor de învăţământ profesional şitehnic, ofertă realizată la cererea operatorilor economici care au semnat Contractul de parteneriat, conform anexei la Metodologia de organizare şi funcţionare a învăţământului dual.


În funcţie de numărul de locuri ocupate ptem spune că învăţământul dual a devenit o opţiune atractivă în următaorele regiuni: Centru (920 locuri), Nord Vest (584 locuri), Vest (308), judeţele cu cel mai mare număr de locuri ocupate în învăţământul dual sunt: Braşov (556 locuri), Satu Mare (188 locuri) şi Bihor (187 locuri).

La începutul lunii septembrie 2017 învăţământul profesional înregistrează un număr total de 28.734 de elevi care au ales, în principal, să continue studiile în domenii de pregătire precum: Mecanică (11.914 elevi), Turism şi alimentaţie (4.787 elevi), Industrie textilă şi pielărie (2.188 elevi).

 

Situatia admiterii

Elevii au optat cu precădere pentru învăţământul profesional în regiunile Nord Est (6.982 locuri ocupate), Nord Vest (3.862 locuri ocupate), Centru (3.700 locuri ocupate).
Documente disponibile:

Mai multe informaţii pot fi regasite pe site-ul www.tvet.ro, secţiunea «Alege-ţi drumul»/Noutăţi: http://www.alegetidrumul.ro/noutati/rute_scolare/prima-generatie-de-elevi-incepe-scolarizarea-in-invatamantul-dual.