Tradiţie şi modernitate în formarea profesională prin ucenicie la locul de muncă în România |
|
There are no translations available.
Acest material se adresează publicului larg care este doritor să cunoască modul în care contractul de ucenicie la locul de muncă s-a dezvoltat şi funcţionează în România.. În România, ucenicia la locul de muncă are o tradiţie de peste 85 de ani. Reglementarea la nivel de lege a uceniciei prin contract de muncă s-a realizat în anul 1929 prin adoptarea Legii asupra contractelor de muncă. În perioada 1929 - 1989 legislaţia privind ucenicia a fost modificată şi completată prin Legea Nr. 3/1950 Codul muncii şi Legea Nr. 10/1972, Codul Muncii al Republicii Socialiste România. În perioada 2005-2015 cadrul legislativ privind formarea profesională prin ucenicia la locul de muncă este reprezentat de Legea nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă, cu modificările şi completările ulterioare şi actele normative de punere în aplicare. Din analiza actelor normative de reglementare a uceniciei la locul de muncă, începând cu anul 1929 se poate constata atenţia deosebită a legiuitorului român pentru asigurarea unui cadru adecvat de reglementare a relaţiilor contractuale privind ucenicia, în care se pune un accent special pe calitatea formării profesionale şi pe protecţia socială a ucenicilor prin crearea de reglementări care descurajează abuzurile şi promovează ocuparea de calitate. Experienţa arată că ţările cu sisteme puternice şi atractive de educaţie şi formare profesională, cele care dispun de sisteme de învăţare prin muncă, inclusiv prin ucenicie, obţin rezultate mai bune în ceea ce priveşte dezvoltarea resurselor umane.
In forma sa clasică, învăţarea la locul de muncă prin ucenicie presupunea transferul de competenţe prin repartizarea ucenicului în subordinea unui lucrător experimentat, metoda de învăţare constând în principal din observarea şi imitarea maestrului. La începuturile sale, ucenicia ca metodă de învăţare la locul de muncă, consta în special în achiziţionarea unor competente practice privind mânuirea unor unelte sau dispozitive. În timp, noul concept de ucenicie s-a dezvoltat, a căpătat noi dimensiuni şi în prezent acesta presupune: formarea orientată pe competenţe; conţinut relevant al programelor de formare pentru piaţa muncii; ajustarea metodelor şi tehnicilor de formare la nevoile ucenicilor; ajustarea în timp util a programelor de formare în funcţie de feedback-ul beneficiarilor direcţi la sarcinile de învăţare; asigurarea calităţii procesului de formare. Contractul de ucenicie adoptat în 1929 prin Legea asupra contractelor de muncăIn aprilie 1929, Parlamentul României a adoptat Legea asupra contractelor de muncă care la Titlul I „Contractul de ucenicie” legifera: natura contractului de ucenicie; condiţiile de validitate; forma şi cuprinsul contractului; durata, efectele contractului de ucenicie; modalităţile de desfiinţare ale contractului de ucenicie; controlul executării contractului de ucenicie, sancţiuni. Contractele de ucenicie, reglementate prin Legea nr. 5/1929 - Legea asupra contractelor de muncă, erau in esenţă contracte de muncă, contractul de ucenicie fiind primul tip de contract inclus în această lege. Contractele de ucenicie se puteau încheia pentru desfăşurarea de activităţi în ramuri industriale sau comerciale, formarea profesională fiind oferită în schimbul muncii ucenicului obligat să presteze muncă în timpul şi condiţiile convenite prin convenţie. Prin sintagma „ucenic” se înţelegea, după caz, atât ucenicul propriu-zis din industrie, cât şi elevul sau practicantul din comerţ; iar prin sintagma „patron” se înţelegea persoana fizică sau juridică, care desfăşura activităţi de natură industrială sau comercială. Pregătirea profesională era în principal de natură practică fără a exclude însă pregătirea teoretică necesară practicării meseriei ce trebuia deprinsă de ucenic. Organizarea programului de ucenicie impunea obţinerea de către patron a unui titlu de capacitate profesională prevăzut de „Legea pentru organizarea meseriilor sau a profesiunilor în general”, titlu concretizat, după caz, într-un brevet de meşter, diplomă de inginer, arhitect, expert-contabil etc.dacă ucenicii erau puşi sub directa sa conducere, supraveghere şi instruire. Dacă formarea profesională a ucenicului cădea în sarcina unei persoane desemnate de patron în acest sens, atunci aceasta trebuia să posede asemenea titluri. Numărul de ucenici ce putea fi ţinut de un patron se stabilea prin norme comune ale Camerei de Muncă şi Camerei de Industrie şi Comerţ, astfel încât instruirea ucenicului să fie totdeauna asigurată. În caz de dezacord între Camera de Muncă şi Camera de Industrie şi Comerţ, hotărârea finală aparţinea Ministerul Muncii. Dreptul de a ţine ucenici putea fi ridicat de jurisdicţia profesională în circumscripţia căreia domicilia patronul, dacă se constata că patronul s-a făcut vinovat de abateri grave de la obligaţiile sale legale sau contractuale. Pentru ca o persoană să poată fi primită ca ucenic, aceasta trebuia să îndeplinească anumite condiţii de vârstă, sănătate prevăzute de Legea pentru ocrotirea muncii minorilor şi femeilor promulgată cu nr. 1.048 din 9 aprilie 1928. Legea proteja în mod explicit ucenicii prin instituirea unor reglementări privind stabilirea incapabilităţilor patronilor de a ţine ucenici. Nu aveau dreptul de a ţine ucenici persoanele condamnate definitiv pentru crime sau pentru vreuna din faptele prevăzute expres în Codul Penal, cei condamnaţi la pedepse infamante, decăzuţi din drepturile de a fi tutori; persoanele care aveau purtări vicioase, improprii de a asigura educaţia morală şi profesională a ucenicului, precum şi cele care nu aveau încă vârsta de 21 ani (vârsta la care se obţinea majoratul). De asemenea, nu putea lua ucenici mai mici de 18 ani, patronul bărbat, văduv, necăsătorit, divorţat, sau care nu locuia împreună cu soţia. Incapacitatea se pronunţa de jurisdicţia profesională în circumscripţia căreia domicilia patronul. Contractul trebuia să cuprindă următoarele elemente: numele, pronumele, profesia, religia, starea civilă şi domiciliul patronului; numele, pronumele, vârsta, religia şi studiile ucenicului; numele, pronumele şi domiciliul persoanei în drept de a asista pe ucenic, în cazul când ucenicul era mai mic de 18 ani (în cazul unor neclarităţi, contractul se făcea sub auspiciile Camerei de Muncă sau a instituţiei de asistenţă sub a cărei îngrijire se afla ucenicul); declaraţia dată de reprezentantul legal sau de ucenic, când ucenicul avea mai mult de 18 ani, din care reieşea că acesta din urmă nu era legat prin vreun contract de ucenicie anterior şi nereziliat; determinarea profesiei şi a condiţiilor în care se făcea învăţătura; data şi durata contractului; obligaţiile reciproce ale părţilor în ce priveşte întreţinerea ucenicului. Dacă se convenea la plata unui salariu, acesta trebuia să fie prevăzut în mod expres în contract. Contractul de ucenicie era scutit de orice taxe de timbru şi înregistrare. Contractul de ucenicie se încheia în 3 exemplare, care se semnau de patron şi de reprezentantul legal al ucenicului, sau numai de ucenic, în cazul în care avea 18 ani împliniţi. Câte un exemplar era dat părţilor contractante, iar al treilea exemplar era înaintat Camerei de Muncă din circumscripţia unde domicilia patronul spre a fi înregistrat după verificarea condiţiilor de legalitate. Ministerul Muncii avea responsabilitatea de a elabora un formular-tip de contract de ucenicie. Codul muncii aprobat prin Legea Nr. 3/1950Acesta reglementa la Capitolul 10 „Pregătirea profesională” conceptul de „ucenic”: “ucenicii sunt acei care învaţă o meserie în şcoli profesionale şi ateliere, precum şi acei care-şi însuşesc individual o meserie lucrând în producţie sub conducerea unor persoane calificate”. In materie de ucenicie Codul muncii din 1950 reglementata următoarele aspecte: pregătirea profesională a ucenicilor se stabilea pentru fiecare meserie în parte, în conformitate cu dispoziţiile legii învăţământului profesional; timpul necesar însuşirii unei meserii pentru acei care se calificau individual lucrând în producţie sub conducerea unor persoane calificate, se stabilea de către Ministerul de resort, de acord cu Uniunile Sindicale respective; Planul general de pregătire a ucenicilor se stabilea de Ministerul Muncii şi Prevederilor Sociale de acord cu Confederaţia Generală a Muncii; numărul ucenicilor ce urmau a fi pregătiţi anual pentru întreprinderile de Stat se stabilea de Ministerul de resort, în raport cu planul de pregătire a cadrelor; conducerile întreprinderilor înlesneau şi se implicau în supravegherea uceniciei astfel ca ucenicii să urmeze regulat cursurile de pregătire profesională. Drepturile şi îndatoririle ucenicilor, precum şi ale acelora care-i angajau, se stabileau prin decizia Ministerului Muncii şi Prevederilor Sociale, de acord cu Confederaţia Generală a Muncii. Ministerul Muncii şi Prevederilor Sociale, împreună cu Confederaţia Generală a Muncii, exercitau controlul şi supravegherea aplicării măsurilor de ocrotire prevăzute de lege pentru ucenici. Legea Nr. 10/1972, Codul Muncii al Republicii Socialiste RomâniaLegea Nr. 10/1972 aduce modificări substanţiale referitoare la aspectele contractuale ale uceniciei. Calificarea profesională prin ucenicie se realiza prin pregătire practică desfăşurată în unităţi de producţie sau de servire a populaţiei şi prin pregătire teoretică. Începând cu anul 1972 ucenicii primesc pe timpul pregătirii bursă sau o indemnizaţie corespunzătoare aportului lor în producţie şi gratuit, manuale şcolare, materiale de studiu, precum şi alte drepturi stabilite de lege. Ei beneficiază, de asemenea, în toată perioada uceniciei de echipament de protecţie, de ajutoare materiale în cadrul asigurărilor sociale, de asistenţă medicală şi medicamente, gratuit, precum şi de vacanţe şcolare. Cadrul legislativ privind formarea profesională prin ucenicia la locul de muncă în perioada 2005-2015 a fost elaborat în trei etape distincte.Prima etapă – adoptarea Legii nr. 279/2005 şi Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 234/2006.
Scopul acestui act normativ, iniţiat de Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, a fost creşterea nivelului de calificare în rândul tinerilor prin reglementarea unui mecanism de formare profesională la locul de muncă, în baza unui contract de ucenicie. Principalele elemente stabilite prin Legea nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă se referau la: reglementarea conţinutului contractului de ucenicie la locul de muncă; statutul ucenicului; autorizarea angajatorului şi atestarea maistrului de ucenicie pentru a organiza programe de ucenicie; organizarea uceniciei la locul de muncă; susţinerea financiară a uceniciei. La fel ca în 1929 ucenicia se realiza prin încheierea unui contract individual de muncă de tip particular, încheiat pe durată determinată, în temeiul căruia o persoană fizică, denumită ucenic, se obliga să se pregătească profesional şi să muncească pentru şi sub autoritatea unui angajator, care se obliga să-i asigure plata salariului şi toate condiţiile necesare formării profesionale. Obiectivul organizării uceniciei la locul de muncă viza obţinerea unei calificări parţiale/complete de nivel 1, 2 şi 3, durata formării profesionale prin ucenicie fiind de 6 luni pentru nivelul I de calificare, 12 luni pentru nivelul II de calificare şi 24 de luni pentru nivelul III de calificare. Ucenicia la locul de muncă se organiza pentru calificările stabilite prin legislaţia în vigoare dar şi pentru practicarea de ocupaţii cuprinse în Clasificarea Ocupaţiilor din România, pentru care existau standarde de pregătire profesională, respectiv standarde ocupaţionale. Coordonarea ucenicului cădea în sarcina unei persoane calificate, denumită maistru de ucenicie, atestată, în condiţiile legii, acesta fiind salariat al angajatorului; în cazul persoanelor fizice autorizate să desfăşoare activităţi economice în mod independent sau in cazul asociaţie familiale, maistrul de ucenicie era chiar persoana fizică autorizată sau un membru al asociaţiei familiale. Autorizarea angajatorului şi atestarea maistrului de ucenicie se realizau de Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, prin direcţiile de muncă, solidaritate socială şi familie judeţene şi a municipiului Bucureşti, în baza avizului comisiei de autorizare a furnizorilor de formare profesională judeţene, constituite potrivit legii; autorizarea angajatorului şi atestarea maistrului de ucenicie trebuia să se facă pentru o perioadă de 4 ani, cu posibilitatea de prelungire. Angajatorii care încadrau ucenici, puteau beneficia la cerere, lunar din Bugetul Asigurărilor pentru şomaj, pe perioada derulării contractului de ucenicie, de stimulente financiare. Cadrul legislativ de reglementare a uceniciei la locul de muncă, stabilit prin Legea nr. 279/2005 şi actul normativ de punere în aplicare, s-a dovedit a fi ineficient şi neaplicabil. În perioada 2006-2010 numărul contractelor de ucenicie la locul de muncă a fost de 41, încheiate cu un singur angajator în judeţul Neamţ. Dificultăţile majore în utilizarea uceniciei ca soluţie pentru promovarea ocupării şi formării forţei de muncă, identificate de instituţiile care gestionau ucenicia au fost următoarele: din punctul de vedere al persoanei care se angaja ca ucenic, ucenicia nu prezenta avantaje comparabile cu ruta de formare profesională continuă reglementată prin OG 129/2000; procedura de autorizare a angajatorului şi atestare a maistrului de ucenicie era foarte laborioasă şi trebuia simplificată în contextul exerciţiului de simplificare a legislaţiei şi reducerii sarcinilor administrative; finanţarea cheltuielilor cu cazarea şi cheltuielile pentru masa ucenicilor era imposibil de asigurat de angajatori. Etapa nr. 2 - adoptarea de Parlamentul României a Legii Nr. 106 din 15 iunie 2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 279/2005În conformitate cu angajamentele stipulate în Programului legislativ al Guvernului şi Programul Naţional de Reforme 2007-2010, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a iniţiat modificarea şi completarea Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă în vedere creşterii ocupării forţei de muncă prin promovarea de oportunităţi de ocupare a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, în condiţiile în care acestea puteau beneficia de formare adecvată, de calitate şi câştiguri rezonabile. În vederea remedierii problemelor identificate în utilizarea uceniciei, noul act normativ de modificare a Legii nr. 279/2005 prevedea: abrogarea dispoziţiilor referitoare la maistrul de ucenicie; stabilirea unei persoane care să coordoneze ucenicia la locul de muncă în conformitate cu standardul ocupaţional, respectiv standardul de pregătire profesională, numită coordonator de ucenicie; stabilirea obligaţiilor angajatorului în materie de formare profesională care trebuia să asigure ucenicului accesul la pregătire teoretică şi practică, precum şi toate condiţiile necesare; abrogarea dispoziţiilor referitoare la autorizarea persoanelor juridice şi persoanelor fizice care doreau să încadreze ucenici; abrogarea obligaţiei angajatorului de a asigura ucenicului care avea domiciliul stabil în altă localitate, fără posibilităţi de navetă zilnică, condiţii de cazare şi de masă în regim de 3 mese pe zi, în unităţi de profil autorizat; abrogarea obligaţiei angajatorului de a asigura condiţii de cazare suportate de ucenic; organizarea de către angajator a procesului de evaluare a pregătirii teoretice şi practice a ucenicului, printr-un centru de evaluare şi certificare a competenţelor profesionale obţinute pe alte căi decât cele formale, şi obligaţia acestuia de a suporta costurile evaluării şi certificării formării profesionale prin ucenicie la locul de muncă. In anul 2011 nu au fost încheiate de către angajatori contracte de ucenicie la locul de muncă, iar în 2012 s-au înregistrat 60 de contracte în 4 judeţe din ţară. Etapa 3 – Adoptarea Legii Nr. 179/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncăPrin Legea Nr. 179/2013 au fort introduse o serie de noi reglementări care vizează în principal conţinutul contractului de ucenicie la locul de muncă. Contratul de ucenicie cuprinde, pe lângă elementele obligatorii ale unui contract individual de muncă, clauze referitoare la: Aspecte inovative privind ucenicia la locul de muncă prevăzute în Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 885/2013 în luna noiembrie 2013.Prin obiectivele sale, ucenicia, ca modalitate de promovare a ocupării şi formării profesionale, oferă acces la o ofertă de angajare de bună calitate şi în acelaşi timp şi de formare profesională încă de la momentul în care o persoană caută un loc de muncă. Ucenicia contribuie la integrarea durabilă pe piaţa muncii a persoanelor fără un loc de muncă şi la contracararea efectelor negative ale crizei economice asupra pieţei forţei de muncă prin crearea de noi locuri de muncă ce pot fi ocupate de orice persoană cu vârsta de peste 16 ani, care doreşte să obţină în acelaşi timp un loc de muncă şi o nouă calificare. Noul sistem de ucenicie la locul de muncă promovează: angajarea unor categorii specifice de lucrători expuşi riscului de a părăsi piaţa muncii, cum ar fi lucrătorii necalificaţi sau lucrătorii fără experienţă profesională; implicarea activă a partenerilor sociali, de la toate nivelurile, în ceea ce priveşte conceperea şi punerea în aplicare a învăţării la locul de muncă pentru a adapta ucenicia la nevoile beneficiarilor şi pentru a-i imprima un efect multiplicator în cadrul activităţilor de ocupare a forţei de muncă; integrarea persoanelor în societate, prin muncă, inclusiv a celor marginalizate, defavorizate sau cu dizabilităţi. Ucenicia contribuie la reducerea şomajului, ca o condiţie esenţială pentru consolidarea încrederii şi pentru asigurarea sustenabilităţii sociale şi politice a reformelor de pe piaţa muncii şi răspunde provocărilor structurale şi instituţionale cu accent pe segmentare, lipsa corelării între cererea şi oferta de locuri de muncă şi şomajul structural persistent în rândul persoanelor ameninţate de sărăcie. De asemenea ucenicia susţine dezvoltarea spiritului antreprenorial şi a economiei sociale şi crearea de noi întreprinderi. Aspectele inovative privind ucenicia la locul de muncă referitoare la legătura cu serviciile publice de ocupare vizează:
Aspecte inovative privind contractul de ucenicie:
Aspecte inovative privind colaborarea dintre angajator si furnizorul de formare profesională pentru personalizarea programului de ucenicie:
Tabelul comparativ privind reglementarea uceniciei la locul de muncă prin Legea nr. 5/1929 Legea asupra contractelor de muncă şi Legea nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă, republicată în august 2013, inclusiv actele subsecvente de punere în aplicare, vine în completarea informaţiilor prezentate în lucrarea Tradiţie şi modernitate în formarea profesională prin ucenicie la locul de muncă în România |